Chira: Note de si despre atelier

Laborator de creatie, studio sau simplu atelier, oricum l-am numi, prin el s-a inteles dintotdeauna, odata cu „institutionalizarea” profesiei de artist, acel spatiu (inchis) privilegiat al creatiei, bine delimitat ca geometrie si clar definit ca scop – scopul fiind creatia, iar al creatiei, descoperirea continua.

Loc geometric fara de care vederea artistica ar fi oarba, atelierul a dobandit in scurt timp un statut academic, multiplicand unicitatea exemplara a artistului, extinzandu-si transparent zidurile in agora si a devenit o scoala. Doua exemple, cel al lui Verocchio si cel al lui Poussin, sunt de ajuns pentru a cuprinde ideea de geometrie spirituala, care prezideaza studiul si creatia, productia curenta si unicitatea artistica.

Spatiu subiectiv, avand in centru artistul, atelierul a devenit astazi un fascinant domeniu de cercetare, a carui sfera se dilata continuu si in care se opereaza sectiuni dintre cele mai insolite, cu diferite unghiuri de abordare; de la ambientul restrictiv (introvertit), la contextul semnificativ (extravertit) al expozitiei, de la hazardul luminii la „luminile rampei”, care descopera hieroglifele proxime ale existentei.

Starnind, pe de o parte, o anume reputatie ezoterica a universului artistic, iar pe de alta, incurajand paradigmatic hermeneutica actului de creatie, atelierul – identificat fie cu o calma locuire spirituala, fie cu un pupitru de comanda – a devenit pentru artist (sau tinde sa devina) o a doua natura. Aceasta devenire se realizeaza in pofida faptului ca el insusi este o creatie, un mediu artificial.

Atelierul interior
Gandirea artistica, asemenea intruchiparii ei in lucrare, nu este nici suficienta siesi, dar nici integral exprimabila prin gest (de realizare) sau prin cuvant (de explicare). Spatiul acesta al gandului initial, al conceptiei, l-am identificat cu atelierul interior.

In pofida reputatiei lui de liber zburator, gandul se subordoneaza personalitatii individualitatii creatoare. Este, de fapt, adevarata carcasa din interiorul careia gandul proiectiv plonjeaza sau se lanseaza ciclic in imaginar. Pecetea sa e de la bun inceput decisa de modelul ales pentru recreare, fie el unul natural sau cultural, modelul fiind invaluit de geometria spirituala a gandului proiectiv. Sublimat ca intr-o moara metafizica, el este translat in imaginea cristalina a intruchiparii.

In aceasta acceptiune a relatiei pe care fiecare artist o are cu modelul sau, m-as autodefini ca peisagist de interior. As spune ca modelul meu este imaginar si, pe de alta parte, ca imi elaborez lucrarile asemeni modelelor mentale pe care se simuleaza un univers impalpabil, inefabil. Menite a sugestiona ploaia si curcubeul, a declansa dialectica memoriei si a visarii (a proiectului), instituindu-se ca poeme-angrenaj, predispuse multiplelor oglindiri, aceste modele au, in utopia mea, o functie terapeutica autoregenerativa.

Atelierul ideal
Daca, in aceasta provizorie demonstratie, prin atelier interior am inteles acel centru difuz locuit de gandirea artistica, prin atelier ideal as circumscrie ansamblul de elemente si factori care dilata transparent dimensiunile spatio-temporale ale crearii. Atelierul ideal este insufletit de un antropocentrism solar, fara de care numele lui ar fi un nonsens, la fel ca si lucrarea insasi. In cazul acesteia din urma, antropocentrismul solar nu se defineste ca o prezenta, ci ca o matrice negativa a sperantei, care isi asteapta umplerea, conlocuirea ei de catre duhul prezentei.

Unelte si ferestre, materii si instrumente, oglinzi in care lucrurile sa isi caute chipul, impreuna cu ideile materializate, cei patru pereti – sensibili receptori indreptati spre punctele cardinale, intelesi si ca ecrane senzoriale semitransparente pentru vederea spre si developarea imaginii lumii – toate acestea, concertate, intruchipeaza duhul atelierului. E suficient sa ne gandim la Atelierul Brancusi…

Deschis cooperarii intermediale si multimediale, intr-un spectacol sincretic care se ofera experientelor, concluziilor provizorii, dialecticii proiectului, cristalizarilor metafizice – atelierul ideal are ceva din parfumul atelierului alchimic. El este Casa Geometrului, a celui care proiecteaza mereu; este gandul totalizator care se autogandeste continuu. Atelierul ideal se afla in centrul lumii, artistul (vulnerabil) e fixat continuu pe axa acesteia, iar centrul atelierului se muta o data cu operatorul – experienta comparabila cu cea a melcului care isi duce cu sine, necontenit, propria casa-carcasa: centrul si campul subiectiv, mereu in miscare-schimbare. La scara laboratorului, in acest spatiu predestinat, artistul adevarat face marile experiente ludico-metafizice (se joaca solemn inclusiv cu focul), redescoperind, reinventand (sau chiar inventand) o alta lume. La modul ideal, atelierul ideal chiar este un laborator alchimic.
Iar daca atelierul complet contine intreg ansamblul oglindirilor – a uneltei in gest, a materiei in aparenta, a ideilor-ferestre in exterioritate si interioritate, a inchipuirii in intruchipare – nu este el, oare, chiar paradigma lucrarii ideale ce se contine pe sine?

O astfel de abordare, prin care modelul creat sta vis-à-vis de modelul imaginar, este echivalenta cu relatia dintre unu si multiplu, dintre producere si re-producere. Deoarece a avea imaginatie nu e doar o conditie a creativitatii, ci si una a intuirii procesului de creatie, dialogul dintre imaginea sugestionata si cea intiparita prin receptare este unul prin care tacerea fiecareia asteapta concretizarea celeilalte: un dialog prin care partenerii nu se sincronizeaza in timp, ci tind sa coincida in spatiul comun al virtualitatilor proiective.

Atelierul ideal este si proiectul ideal (si nu invers): gandul inaripat care dezmargineste orice forma fixa; geometria gandului da claritate si transparenta departarilor.

Prima lamurire despre transparenta
Inefabilul artistic nu poate fi confundat cu obscuritatea demersului si a revelarii, orice imagine deschisa aspira sa fie o intruchipare cristalina, o fecunda clarviziune.

Deci transparenta nu este doar un concept al claritatii; este si o facultate fizica de a transcende imaginarul, de a-i spori, de a-i nesfarsi adancimile prin intermediul luminii.

Menirea de a developa aceasta calitate o au, in acceptiune personala, desenul si culoarea, reteaua spirituala a primului si evanescenta celei de-a doua.

Pelicula de culoare se interpune interstitial in reteaua liniilor, asemeni unor filtre cromatice, senzoriale, pentru a propune timpii si anotimpii imaginii (tabloului-releu), cu efectul unei lentile investite sa realizeze transparenta sensurilor.

Avand ferestre spre toate punctele cardinale, pentru a privi in afara (dar) si pentru a fi privit inauntru, fiind deschis in acelasi timp multiplelor abordari, atelierul model, gandit ca proiect ideal, isi descopera in transparenta cea dintai calitate: puterea de a razbate dincolo de primul nivel al cunoasterii, in trans-aparenta.

Comunicare sustinuta in cadrul colocviului „Dimensiunile etico-sociale ale artei contemporane romanesti”, la Institutul de Istoria Artei al Academiei Romane, 31 mai 1988

Mai multe imagini din atelierul lui Alexandru Chira poti vedea in galerie, aici.