18. „De-semn de Catare” – se afla situat pe dealul de vis à vis, pe axa virtuala, de simetrie, a ansmblului. Prin cadrul sau hexagonal se poate viza si delimita, geo-metric, intreaga structura a lucrarii, simetria sa antropomorfa (stanga-dreapta) si cele trei niveluri (registre) conceptuale (pe verticala, de jos in sus), de la „casa pastorului”, prin coloana vetebrala – reprezentata de cele „66 de trepte ale semanatorului”, pana la „iesirea din proiect” – spre cer. Toate acestea raportate la contextul autarhic al „satului primordial”.

Intregul ansamblu se alimenteaza spiritual – prin cabluri aeriene, reale (la vedere) si prin altele subterane (virtuale), de la cele trei institutii comunitare ale satului: biserica, scoala si caminul cultural. Dispuse (situate), in realitatea lor topografica, in triunghi, ele reprezinta, in conceptul lucrarii, „triunghiul spiritual al satului”.

„De-semne spre cer, pentru Ploaie si Curcubeu” este, cu alte cuvinte, o instalatie magico-poetica pentru zile de sarbatoare, compusa din semne (sau de-semne) colorate, cu rostul de a chema, la nevoie, ploaia (mana cereasca) si curcubeul sarbatoresc al inseninarilor, dar si amintirile.»

 Discursul de pe deal (II)

(fragmente)

«Pentru cei care au uitat sau pentru cei care nu au fost de fata acum un an am sa reiau cateva din ideile pe care le-am formulat cu acea ocazie, actualizandu-le sau comparand sperantele de atunci cu sperantele de azi.
Asadar anul trecut am denumit acea etapa ca reprezentand „sfarsitul inceputului”, moment in care imaginam si un sfarsit posibil – un sfarsit al lucrarilor – astfel ca lucrarea aceasta sa intre in rostul ei. Cu toate acestea astazi 24 septembrie, odata cu sfintirea si „darea in folosinta” a acestei instalatii (din punctul de vedere al functiunii ei magico-poetice), nu putem vorbi decat de „inceputul sfarsitului”. Un sfarsit pe cat de apropiat, din punct de vedere tehnic, pe atat de inestimabil din perspectiva posibilitatilor. Sugeram atunci – ca o premonitie – faptul ca daca am facut tot ce era posibil pentru a realiza aceasta lucrare, singura sansa de implinire a ei ar fi daca am incerca imposibilul.»

 Discursul de pe deal (VII)

(fragmente)

«Stimati oaspeti, onorata asistenta!
(Nu intamplator folosesc aceste formule consacrate de adresare.)

Va urez bun venit in incinta primului muzeu particular, in aer liber. Cand spun muzeu nu ma refer desigur la functia de depozitar, de conservator de valori, ci la acceptiunea de muzeu imaginar, paradoxal, de muzeu al viitorului. Daca inlocuim cuvantul muzeu cu cele de ansamblu monumental si pe acestea, la randul lor, cu cele, mai putin materiale si mai putin transparente, de semne spre cer, putem exprima, din punctul meu de vedere, realitatea de pe teren, realitatea de la locul faptei. Asadar, bine ati venit, printre primele semne spre cer, proprietate personala, la Tauseni.
Chiar daca opera unui artist poate apartine tuturor, pamantul de sub ea, consider, ca fiu de taran, ca trebuie sa apartina celui care il cultiva, intr-un fel sau altul – chiar daca faptuirea este un simplu act spiritual de cultura. Acest pamant a fost, in cazul de fata, un deal sterp si acum el, in intregime, apartine acestei lucrari. Este un soclu pentru aceasta, ba mai mult, prin propulsia lui pe verticala, este lucrarea insasi.
Nu am sa va tin un discurs de initiere, cum am mai incercat de cateva ori sa o fac, de-a lungul celor sase ani parcursi. In vederea acestui scop urmeaza sa definitivam potecile colorate pentru initiere si desigur sa consolidam, la propriu si la figurat, drumul ritualic. De data asta insa am sa incerc sa raspund in cateva cuvinte la cateva intrebari adresate de-a lungul anilor, chiar daca aceste cuvinte, prin rezumarea lor, pot contrazice proiectul insusi, care se vrea o lucrare fara sfarsit – o curgere si o parcurgere, o calatorire continua.»

Calatorire artistica inceputa, la propriu, cu un drum.

«Aventura a pornit in 1994, in urma unui concurs de proiecte, cu un juriu international, initiat de Centrul Soros pentru Arta Contemporana. A fost o provocare lansata unor artisti, in ideea de a face fiecare un experiment prin care sa dovedeasca in ce masura artistul poate sa determine si sa influenteze o comunitate minoritara, caracterizata fie prin trasaturi, tare sau delimitari specifice, fie prin traditii sau etnie. […] cu ocazia provocarii lansate de proiectul Soros, mi-am imaginat lucrarea de azi de la Tauseni, care in prima ei forma, cu o denominatie si o conotatie mai tehnicist-poetica, se chema „Instalatie pentru rememorare, pentru sugestionat ploaia si curcubeul”. Ulterior ea a capatat o conotatie mai accentuat poetica, in formula actuala numindu-se „De-semne spre cer pentru ploaie si curcubeu”. […]»

„Ma consider un maestru al utopiei” – interviu realizat de Constantin Severin

« […] Situat ex-centric, din punct de vedere geografic si cultural, pe un deal din mijlocul satului natal (unde am insemnat textual ca „aici se afla centrul lumii, pentru o clipa, pentru o zi sau de acum inainte”), acesta a necesitat in prealabil construirea unui drum de acces (avand conform proiectului si valoarea ritualica a drumului catre opera de arta) si nivelarea unui platou („cosmodrom”) pentru instalarea („decolarea”) „de-semnelor” componente. In contextul numeroaselor elemente (subansambluri) ale ansamblului – conceput ca poem obiectual functional si ca metafora spatiala a comunicarii, cu functie sincretica si ritualica – cele mai importante raman, in ultima instanta, din punct de vedere conceptual si pragmatic, drumul ritualic (cu trei poduri), paienjenisul potecilor de initiere (diferit colorate), un de-semn de punte (intre doua lumi) si cablurile aeriene (la vedere) si subterane care fac legatura cu triunghiul spiritual al satului: biserica, scoala, caminul cultural. (…) proiect fara de sfarsit (ce se desfasoara pe o suprafata de peste 15 000 metri patrati), la care lucrez din 1994 (parcurgand sapte etape distincte) (…) forta de lucru pe care a implicat-o a depasit o suta de persoane, de la tarani localnici, muncitori calificati, tehnicieni, ingineri, pana la unitati ale armatei. (…) O astfel de „instalatie magico-poetica a comunicarii” (si care la primul nivel angreneaza comunitatea locala) isi propune in plan general-simbolic, cu determinarea necesara oricarui act de creatie, sa sugestioneze si sa stimuleze in ultima instanta (de la distanta) memoria colectiva si sa o proiecteze intr-o oglinda a sperantelor ca actul de cultura este mai intai de toate o imensa cutie de rezonanta pentru identificarea, consolidarea celor mai ingenioase cai, canale si fire de comunicatie si comunicare dintre individ si plenitudinea aspiratiilor sale spre situarea sa (poetica) in lume. Aceasta ar putea fi imaginea ideala a resorturilor si rosturilor artistului, adica a visatorului de profesie.»

DRUMURI, PODURI, PUNTI „AERIENE”, OGLINZI INTERACTIVE vs Conditia artistului de unul singur – Romania Libera 17 februarie 2001

Statia pilot, pe axa lumii

«Atunci cand aceasta lucrare, de pe acest deal, se va incheia, se va extinde pe alte dealuri. Ca Instalatie pentru rememorare, pentru sugestionat ploaia si curcubeul, pentru invocat, pentru chemat – ca sa ma exprim in termeni mai accesibili – ploaia si curcubeul ca de-semne spre cer, aceasta lucrare este, in proiectul ei, doar statia pilot a comunicarii in spatiu si timp, pe orizontala si pe verticala.

Este asadar nevoie, ca pe alte dealuri, sa fie instalate un numar de relee, senzoriale, meteosensibile, pentru ploaie si curcubeu, pentru retransmisia si amplificarea mesajelor catre statia pilot de pe acest deal, pe unde, prin axa pasarii de foc, de la Casa Pasarii de Foc sau Casa Ploii, trece si axa lumii, pentru o clipa, pentru o zi sau de acum inainte.

Ca proiecte de anvergura, cu raza lunga de actiune, imaginez o moara cu site, o moara metafizica, unde totul se macina, unde totul e desertaciune si mai imaginez un templu al asteptarilor, ca sinteza a tuturor proiectelor personale.»