25 iun Chira: Despre conditia artistului de unul singur
DRUMURI, PODURI, PUNTI AERIENE, OGLINZI INTERACTIVE VS CONDITIA ARTISTULUI DE UNUL SINGUR
Daca nu este ipocrit sau impostor, artistul este o categorie aparte a purtatorilor de cuvant, de logos universal personalizat si, spre deosebire de omul de stiinta, pentru el a descoperi sau a inventa nu e un scop (in sine), ci un mijloc ( un artificiu ) pentru a-si comunica interogatiile, el incearca sa-i determine pe cei care „privesc” sa-si „vada” (a privi inseamna a focaliza obiectul atentiei, a vedea inseamna a percepe, a prefigura, a intelege). Drama sa este continuu aceea a identificarii coerentei armonice dintre ce si cum: dintre ceea ce vrea sa spuna (sa exprime) si cum sa spuna. Dar, cum se stie, arta nu inseamna doar comunicare, ea este implicit determinata de calitatea comunicarii. Cum se performeaza aceasta calitate? Iata intrebarea. Discursul (excursul) artistului, drumul (parcursul) operei sale se concretizeaza prin realizarea drumului insusi, ca mijloc de comunicare in masa.
Component prin etnie sau cetatenie al unui corpus national sau regional, artistul se manifesta de multe ori dihotomic, intre sublinierea sau sublimarea acestui statut, prin accentuarea sau exacerbarea (deliberata, artificiala) fie a complexului de inferioritate, fie a celui de superioritate. A fi artist reprezentativ incumba conotatii diferite, in functie de factori conjuncturali, culturali, biografici etc. – reprezentativ intr-un cadru autarhic (local, national, regional) sau intr-un sistem fara frontiere. Aceasta categorie de artist reprezentativ, aparent usor de definit, mi se pare a fi una dintre cele mai delicate probleme si care ar merita o analiza separata: reprezentativ pentru ce si pentru cine? Dar, dincolo de nuante, identitatea sa autentica este dubla, una particulara si una universala, ilustrand paradoxul ca pentru a apartine valorilor generale, de pretutindeni, pentru a putea dialoga, coresponda, comunica, pentru a putea fi „identificat”, trebuie sa aiba o adresa, de natura spirituala, in spatiu si timp.
La rindul lor, valoriile europene comune, de exemplu, se bazeaza sau se confunda cu suma convergenta a identitatilor culturale specifice in interactiune, care trebuie sa exprime puncte de vedere diferite „pe aceeasi tema”, sanctionand pe de alta parte narcisismul inoperant, inhibant, al culturilor.
Toate aceste complexe care privesc statura artistului in contextul culturilor internationale (artist fara frontiere, dar cu adresa) solicita din partea puterilor politice nationale si a forurilor mondiale abilitate conceperea unui statut si program de integrare, mult mai coerente in profunzimea argumentatiilor decat cele existente.
Cred ca arta romaneasca are nevoie in primul rand de reconstruirea si consolidarea acestor drumuri ale integrarii, de la cele de hotar, comunale, spre cele europene, ordine pe care ar trebui sa o respecte si forurile mentionate. Toata aceasta retea mediatica trebuie mai intai de toate finantata, pentru ca dezvoltarea ei sa transforme comunicarea unidirectionala intr-un dialog al culturilor (oglinzilor) interactive. Nu sunt, asadar, suficiente nici puntile „aeriene”, virtuale, nici podurile festiviste – inconsistente si efemere – de flori, ale caror semne de circulatie nu indica intotdeauna prioritatiile (stringentele) reale dintr-un context cultural anume.
O asemenea alegorie a comunicarii pe orizontala si pe verticala am experimentat-o (si eu) cu ocazia realizarii ansamblului monumental de la Tauseni, judetul Cluj, intitulat „De-semne spre cer pentru ploaie si curcubeu”, experienta pe care o cred ilustrativa pentru cateva dintre punctele de vedere afirmate mai sus. Situat excentric, din punct de vedere geografic si cultural, pe un deal din mijlocul satului natal, (unde am insemnat textual ca „aici se afla centrul lumii, pentru o clipa, pentru o zi sau de acum inainte”), acesta a necesitat in prealabil construirea unui drum de acces (avind, conform proiectului, si valoarea ritualica a drumului catre opera de arta) si nivelarea unui platou („cosmodrom”) pentru instalarea („decolarea”) „de- semnelor” componente.
In contextul numeroaselor elemente (subansambluri) ale ansamblului – conceput ca poem obiectual functional si ca metafora spatiala a comunicarii, cu functie sincretica si ritualica – cele mai importante raman, in ultima instanta, din punct de vedere conceptual si pragmatic, drumul ritualic (cu trei poduri), paienjenisul potecilor de initiere (diferit colorate), un de-semn de punte (intre doua lumi) si cablurile aeriene (la vedere) si subterane care fac legatura cu triunghiul spiritual al satului: biserica, scoala, caminul cultural. Nu e locul insa aici sa dezvolt istoria, continutul si perspectiva concreta a acestui proiect fara de sfirsit (ce se desfasoara pe o suprafata de peste 15.000 metri patrati) la care lucrez din 1994 (parcurgand sapte etape distincte) si ma voi rezuma sa spun ca el a implicat dificultati inimaginabile, cheltuieli, logistica, resurse umane, birocratie etc. Numai forta de lucru pe care a implicat-o a depasit o suta de persoane, de la tarani localnici, muncitori calificati, tehnicieni, ingineri, pana la unitati ale armatei. Nu am fost sprijinit de nici o structura din ordinea sau subordinea Ministerului Culturii.
O astfel de „instalatie magico-poetica a comunicarii” (si care la primul nivel angreneaza comunitatea locala) isi propune in plan general – simbolic, cu determinarea necesara oricarui act de creatie, sa sugestioneze si sa stimuleze in ultima instanta (de la distanta) memoria colectiva si sa o prioecteze intr-o oglinda a sperantelor ca actul de cultura este mai intai de toate o imensa cutie de rezonanta pentru identificarea, consolidarea celor mai ingenioase cai, canale si fire de comunicatie si comunicare dintre individ si plenitudinea aspiratiilor sale spre situarea sa (poetica) in lume. Aceasta ar putea fi imaginea ideala a resorturilor si rosturilor artistului, adica a visatorului de profesie. Iar cand un artist autentic someaza, ingropandu-si zilnic proiectele, o cultura nationala poate deveni un „cimitir vesel” cinic vizitabil, fie reciproc de catre solistii sai, fie de catre turistii europeni contemplativi (de pe punti imaginare).
Este o banalitate sa afirm ca vocatia artistului este sa construiasca drumuri, poduri si punti „aeriene” pentru societate, adica pentru om. Cred ca in momentul actual si societatea isi propune, din directia contrara, sa realizeze jonctiunea cu artistul (precum constructorii unui tunel care pleaca din parti opuse urmand a se intilni).
Textul de mai sus vrea sa puna in discutie realizarea acestei jonctiuni in conditii optime. Pentru artist este o necesitate vitala, pentru societate, o sansa. *Articol publicat in cadrul proiectului Aliantei Nationale a Uniunilor de Creatori din Romania – ANUC – intitulat Initierea unei dezbateri pe marginea problematicii culturale europene in presa europeana – contributia partii romane, proiect desfasurat in parteneriat cu Consiliul European al Artistilor – ECA – si finantat de Ministerul Culturii • EUROART • Fondul Cultural European pentru Romania finantat de Uniunea Europeana.