Un artist, un monument…dupa 20 de ani

(de Vasile Radu link articol)

Nu speram sa fiu cronicarul unei opere care s-a intrupat, de-a lungul timpului, sub privirile mele mai mult sau mai putin indiferente, neincrezatoare. Uluitor cum schimba perspectiva timpului judecata critica, cum departarea, in timp, de un program, de un proiect, apropierea sau departarea de un artist estompeaza sau amplifica dimensiunile si semnificatiile lor!

Alexandru Chira a fost un utopist. Pana aici toate lucrurile erau clare inca de de la inceput ; asa au ramas si acum ! Dar ce artist nu este un creator de utopii ? A fost poate artistul care a respins fervent si furibund, aproape a urat imaginea pictorului – mestesugar, a respins (desi o avea !) vocatia ancestrala a meseriasului in ale artei, abilitatea tehnica, profesionala (practicata, totusi, ca o silnicie !). „Poetul care nu e capabil sa uimeasca, duca-se la tesala !” spunea unul dintre eruditii Academiei florentine, Cavalerul de Marino. Dar, Chira, a fost capabil de alte rafinate, uluitoare plasmuri intelectuale. Arta sa uimeste ca o „capodopera a mintii” si mai putin ca un exercitiu aplicat al meseriei. Meseria ii repugna. Utilitatea creatiei sale nu sta in nascocitoarea ei folosinta, pentru ca nu foloseste decat ca sa…uimeasca. Iar, uimirile pe care le produce sunt, inselatoare, derutante, nesteptate.

Ma intreb ce ar fi fost Alexandru Chira, daca, vorba poetului, „ar fi ramas taran in satul lui.” Un gospodar temeinic, agricultor al Campiei transilvane, lipit de matricea fierbinte al unei lumi folclorice si senzuale, implantat cu picioarele in glodul campiei deluroase, desfigurate de aversiunile climei ca si chipul omului pe care se citeste varsta, inconjurat de paduri-nascatoare de spaime ancestrale, salasuri de fiare si inchipuiri mitice, condus de patima credintei. Cum a fost cazul atator alti romani ardeleni.

Dar, Alexandru Chira a parasit aceaste locuri de obarsie timpuriu, avand atarnata de gat, sub prinosul unei minti precoce si sclipitoare, „traista” in care incapea, alaturi de drobul de paine, aceasta lume fastoasa si salbatica, dar inteleapta si plenara. Pai, n-a mai ramas acolo, acasa, la el, la tara, pentru ca, pe cand dezgropau, in gradina, tractorul si batoza, desfacute in bucati, invelite in carpe si unse cu vaselina, „noua putere” prinsese de veste. Singura „unealta” care i-a ramas a fost unealta mintii, falnica sa mana !

Cu arabescurile lor descrie apoi, in timp, o stralucita aventura launtrica, temeinica, si aceasta ascunsa sub „hermeneutica” utopie a proiectului. Locul certitudinilor a fost in…locuit de savanta proprietate a unei minti prodigios nascocitoare : aria de la tara unde „imblateau” graul a fost luat de „toposul” unei lumi miraculoase transplantate in mediul artistic al Bucurestilor unde „se imblateau” ideile si rodeau semintele talentului.

Ajuns acolo, la capitala, „un strain cu multa carte” a continuat sa…uimeasca, guraliv, sincopat sau tanguit, sa deruteze aceasta „lume” a metropolei mefiente, deprinsa cu cele mai stranii inchpuiri artistice care curgeau de pe ambii versanti ai Carpatilor. Fastidioasa sa creatie „De-semne spre cer pentru ploaie si curcubeu” a devenit din palpaire a mintii, teritoriul ferm al poeziei concrete, pas cu pas edificate pe spinarea golasa a dealului din proximitate casei parintesti de la Tauseni : 1. Casa Pastorului (sau a Ingerului), 2. Oglinda pentru Semanator, 3. Casa Pasarii de Foc sau Casa Ploii, 4. Model pentru Curcubeu, 5. Fantana Oglinzii cu Memorie, 6. Oglinda cu Memorie, 7. Oglinda pentru Reflectare, 8. Doua Proiecte de Drum, 9. Clopotele Tacerii, 10. Icoana pentru Ploaie si Curcubeu, 11. Icoana Rotativa pentru Mesaje, 12. Icoane Senzoriale, 13. Drum Ritualic si 14. Poteci de Initiere, 15. Ochiul de pasare.

Ce i-a rapit, cu ani in urma, puterea politica efemera, i-au dat inapoi mintea sa si solidaritatea familiei proprii. Împreuna cu fratii lui a creat la Tauseni cea mai fastuoasa reprezentarea a lumii si gandului sau despre viata si nemurirea sufletului. Proiect fara sfarsit, deci …Utopie care continua, inseland moartea, Instalatie si Actiune artistica, derulate pe parcursul mai multor ani, reusind, astfel, sa invinga vitrega indiferenta a semenilor. Mort, a devenit proprietarul unei entitati a artei pe care nimeni nu i-o poate rapi. Şi, cine ar dori sa-i fure “de-semnele spre cer pentru ploaie si curcubeu” ? Poate, Dumnezeu, invidios !

De sambata, 14 septembrie, 2013, orele 14, la capatul de jos al acestui “Olimp” taranesc atat de uimitor sofisticat, intelectual, pluteste “pajura” solemna a unei sculpturi noi. Este chipul proprietarului acestei simfonii a Destinului corupt de moartea prematura – lucrare semnata de Dumitru Cosma, un “colocatar” clujean al artelor- elogiu definitiv si esential.